Primarul Emil Boc, la Napoca FM -La Cluj se realizează momentan câte 1000 de testări pentru COVID-19 pe zi

La Cluj se realizează momentan câte 1000 de testări pentru COVID-19 pe zi. În acest moment, există 172 de persoane infectate în spitalele Clujene. 

Primarul Emil Boc a explicat în această dimineaţă într-o emisiune Napoca FM de ce Clujul are sub control epidemia.

„Deja la Cluj se fac 1000 de testări pe zi. Este o creştere exponenţială, de la 200-300, la 1000 de testări care se fac în fiecare zi. 

Pot să vă spun, având cifrele în faţă prin grija prefectului Micrea Abrudean, preşedinte al comitetului pentru situaţii de urgenţă Cluj, că avem 172 de persoane infectate cu COVID-19 în spitalele Clujene. Dintre acestea, din judeţul Cluj sunt 120, iar restul sunt din alte judeţe. 

Faptul că nivelul infectărilor este relativ stabil se datorează în bună parte clujenilor pentru că respectă măsurile impuse de autorităţi.

Bravo clujeni dragi pentru ceea ce faceţi astăzi, şi vă rog să o faceţi şi în continuare.” a declarat primarul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, la Napoca FM.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, joi, că numărul cazurilor confirmate de nou coronavirus a ajuns la 7.707 în România, în creștere cu 491. Totodată, bilanțul epidemic al deceselor a urcat la 392. La ATI, în acest moment, sunt internați 243 de pacienți.

1.357 persoane au fost declarate vindecate în România. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 79.629 de teste.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 22.866 de persoane. Alte 60.697 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Sursa foto:Primaria Cluj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *