Măsuri concrete luate de ANAF

În această perioadă, având în vedere contextul economic dificil cauzat de răspândirea infecției cu virusul COVID – 19, Agenția Națională de Administrare Fiscală a pregătit o serie de măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri, cele mai importante fiind:

suspendarea sau, după caz, neînceperea executării silite a creanțelor bugetare;
În acest sens, nu se mai emit somații, popriri asupra disponibilităților bănesti și a veniturilor urmăribile și nu vor mai fi instituite sechestre asupra bunurilor. Excepție fac sumele provenite din hotărârile judecătorești pronunțate în materie penală.

– rambursarea TVA, în cursul lunii martie, pentru toate deconturile soluționate și pentru care s-au emis decizii de rambursare la zi;


– implementarea unui nou mecanism de rambursare a TVA, care vizează soluționarea cu celeritate a deconturilor, începând cu data de 1 aprilie 2020;


– suspendarea acțiunilor de control fiscal (a inspecțiilor fiscale, a controalelor antifraudă) cu excepția verificărilor ce pot fi efectuate de la distanță, precum și a cazurilor de evaziune fiscală, acolo unde sunt indicii în acest sens;


– suspendarea acțiunilor antifraudă privind Filtru II și a activităților specifice din Punctele de Trecere a Frontierei cu Ungaria și Bulgaria.

Măsurile vor fi aplicate atât în perioada în care în România este declarată stare de urgență, cât și pentru o perioadă de 30 de zile de la încetarea acestei stări.

Totodată, se amană termenul de depunere a declarațiilor fiscale de la 25 martie 2020, până la data de 25 aprilie 2020.

Comunicat de presă ANAF

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *